
Incendiu mortal la Dâmbovicioara
În dimineața zilei de astăzi, 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la un incendiu la anexa unei locuințe din comuna Dâmbovicioara.
Victima, un bărbat de 72 ani
La fața locului au intervenit pentru primele măsuri și sprijinirea intervenției pompierilor pentru stingerea incendiului.
În urma intervenției a fost descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat, din primele verificări rezultând că ar fi un bărbat de 72 de ani, din Dâmbovicioara, locatarul imobilului.
Cercetările poliției
Cercetările au fost preluate de polițiștiimBiroului Investigații Criminale Câmpulung.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Pentru stabilire cauzei decesului va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.






























