Un grav eveniment rutier a avut loc în cursul nopții de duminică spre luni, pe DN 66, în localitatea Băcia. Opt persoane, între care doi copii în vârstă de 7 ani, au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme.
Nouă persoane implicate în eveniment
Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, în cele două autovehicule se aflau nouă persoane. În urma impactului, opt dintre acestea au suferit diverse traumatisme.
După evaluarea medicală la fața locului și acordarea primului ajutor, doi băieți de 7 ani și patru adulți au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Deva. Alți doi adulți au ajuns la UPU Hunedoara. Cea de-a noua persoană a refuzat transportul la spital.
Intervenție cu mai multe echipaje
La locul producerii evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Deva. Salvatorii au acționat cu cinci ambulanțe și o autospecială dotată cu modul de descarcerare.
Cauzele, în curs de stabilire
Circumstanțele în care s-a produs coliziunea urmează să fie stabilite de instituțiile abilitate, care continuă cercetările în acest caz.





























