
Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD de Argeș și chestor al Camera Deputaților: Am votat în această săptămână, în plenul Camerei Deputaților, pentru adoptarea PL-x nr. 331/2025 – Proiectul de lege pentru completarea Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.
„Toate persoanele asigurate au dreptul la a doua consultație medicală, plătită de sistemul de asigurări medicale, cu scopul de a obține a doua opinie medicală pe baza investigațiilor medicale existente sau suplimentar solicitate, dacă aceasta este justificată”, prevede proiectul.
Prin acest act normativ:
- Se instituie obligația medicului curant de a direcționa și programa pacientul către următoarea consultație sau investigație necesară, reducând timpii de așteptare și blocajele din parcursul medical;
- Se garantează, pentru pacienții asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dreptul la a doua opinie medicală, fără reluarea inutilă a întregului proces;
- Se consolidează încrederea în actul medical și dreptul pacientului la o decizie informată privind diagnosticul și tratamentul.
Actul normativ este important deoarece mulți pacienți sunt puși deseori în situația de a „naviga” singuri prin sistem, pierzând timp prețios și confruntându-se cu incertitudini și costuri ridicate.
Ne dorim un sistem de sănătate în care pacientul este sprijinit, informat și protejat. Adoptarea acestui proiect înseamnă alinierea la standardele europene și o șansă în plus pentru români de a primi un diagnostic corect și la timp, care poate salva vieți, poate scurta suferința și poate reduce semnificativ costurile medicale, a fost mesajul transmis de Simona Bucura-Oprescu.
































