
Poliţiştii au declanşat o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 81 de ani a fost găsit decedat în curtea spitalului din Medgidia. În urma primelor verificări, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă pe corpul acestuia.
Dispariţia anunţată după zece zile
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, dispariţia bărbatului a fost raportată abia la sfârşitul lunii ianuarie, de către un membru de familie, care nu a dorit ca evenimentul să fie mediatizat.
Poliţiştii au precizat că bărbatul a plecat voluntar de la domiciliu pe 18 ianuarie.
Ancheta poliţiei
“La data de 28 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au fost sesizaţi cu privire la plecarea voluntară a bărbatului.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului, nu au fost identificate urme vizibile de violenţă”, au declarat anchetatorii.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Morga Cimitirului Medgidia, unde va fi supus necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului.
În paralel, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru investigarea cazului.
Sursa: observatornews.ro
































