
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești a transmis, vineri, 30 ianuarie, un mesaj de condoleanțe cu ocazia trecerii în neființă a doctoriței Creola Maria Popa.
Aceasta a activat de-a lungul carierei în Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) al unității medicale.
„Îi transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care au cunoscut-o”, se arată în comunicatul instituției.
Doctorița Popa Creola Maria a fost apreciată pentru implicarea și profesionalismul de care a dat dovadă în cadrul spitalului, contribuind la prevenirea și monitorizarea infecțiilor asociate asistenței medicale.
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Advertisement
































