
Noi informații ies la iveală în ancheta privind moartea elevului de 13 ani din Oradea, care a căzut de pe un bloc dintr-un complex rezidențial. Potrivit unor surse apropiate anchetei, adolescentul urma să împlinească 14 ani peste aproximativ o lună și era elev al Colegiului Național „Onisifor Ghibu”.
În dimineața tragediei, băiatul a plecat de acasă ap arent spre școală, însă și-ar fi lăsat telefonul mobil în locuință, alături de alte obiecte personale. Înainte de a ieși, ar fi schimbat codul de acces al telefonului, un gest care ridică semne de întrebare pentru anchetatori.
Nu a ajuns la cursuri
Minorul nu s-a prezentat la școală în acea zi. Conform surselor citate, acesta s-ar fi oprit la un bloc din apropiere, în care ar fi intrat folosind un cod de acces cunoscut de el. Faptul că a ajuns până la ultimul etaj sugerează că nu era pentru prima dată când se afla în acel imobil, cu atât mai mult cu cât accesul la ultimul nivel necesita un cod diferit față de cel de la intrarea în bloc.
Adolescentul era elev în clasa a VII-a la Colegiul Național „Onisifor Ghibu”. Directorul unității de învățământ, Iulius Timar, a declarat că băiatul a încheiat clasa a VI-a cu media 9,65 și nu a avut probleme disciplinare. Din punct de vedere educațional și comportamental, nu existau semnale de alarmă.
Dificultăți de integrare în colectiv
Apropiați ai copilului susțin însă că, în ultima perioadă, acesta nu s-ar fi simțit integrat în colectivul clasei. Potrivit acestora, ar fi avut dificultăți de relaționare cu colegii și ajunsese să stea singur în clasă, în ultima bancă. În afara școlii, avea prieteni mai mari decât el, cu care își petrecea timpul.
Mesaj oficial transmis părinților de conducerea școlii
După tragedie, conducerea Colegiului Național „Onisifor Ghibu” a transmis părinților un mesaj oficial, în care a anunțat decesul elevului și a precizat că este luată în calcul ipoteza unui gest suicidar. Reprezentanții școlii au subliniat că întreaga comunitate școlară este profund afectată și au anunțat măsuri de sprijin emoțional pentru elevi.
În perioada următoare, elevii vor beneficia de consiliere și de discuții adaptate vârstei lor, cu sprijinul profesorilor și al consilierului școlar. Părinții sunt îndemnați să vorbească deschis cu copiii și să fie atenți la eventuale schimbări de comportament, precum izolarea, anxietatea, tulburările de somn sau discuțiile despre moarte și lipsa sensului vieții.
Incidentul a avut loc luni dimineață, într-un complex rezidențial de pe strada Eforiei, din zona Nufărul. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, SMURD și poliție, însă medicii nu au mai putut salva viața copilului, rănile fiind incompatibile cu viața.
Trupul neînsuflețit al adolescentului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată autopsia. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile precizează că, în acest moment, nu există suspiciuni privind comiterea unei infracțiuni.
Sursa: observatorulbihorean.ro






























