Parcul Ştrand este o zonă de agrement foarte apreciată la Piteşti. Sunt multe locuri de joacă, alei generoase, un lac pe care vara te poţi plimba cu barca sau cu hidrobicicleta şi, nu în ultimul rând, vestitul trenuleţ atât de iubit de copii. Dincolo de toate aceste puncte de atracţie, e loc şi de mai bine. În primul rând, deşi reabilitat de aproximativ doi ani, teatrul de vară nu a găzduit până acum niciun spectacol. Pe zecile de bănci se aşterne praful, dar noroc că au grijă cei mici să-l şteargă când se cocoaţă pe ele. De asemenea, parcul se învecinează cu râul Argeş. În acest context, merită să menţionăm faleza care, dacă ar fi amenajată, cu siguranţă şi-ar găsi locul în inimile cetăţenilor. Aşa, e preferată mai degrabă de boschetari şi de indivizi dubioşi pe care ai face bine să-i eviţi, în special la ceas de seară.
O idee bună?
Priveam zilele trecute peste zidul de beton, ocazie cu care mi-am adus aminte de un zvon potrivit căruia primăria ar vrea să readucă pe cursul râului un vaporaş. Nu ştiu cât de bună este ideea, ţinând cont că nu sunt prea multe lucruri de admirat, başca faptul că majoritatea piteştenilor vor prefera mai degrabă tot lacul din parc (poate şi pentru simplul fapt că îl văd mai cochet şi… mai sigur). Este totuşi o idee care merită dezbătută pentru că, până la urmă, râul merită exploatat şi din punct de vedere economic. Trebuie însă analizat dacă merită sau nu o astfel de investiţie. Până una alta, revenind în Ştrand, am observat că parcul a fost curăţat acum în întregime. Fac această
precizare deoarece săptămâna trecută lacul era plin de crengi şi de tot soiul de resturi menajere. Iată însă că angajaţii de la Salpitflor s-au mişcat repede şi au rezolvat problema. Mai trebuie să vină şi zilele frumoase, fără ploi şi vânt puternic, pentru ca parcurile să fie luate cu asalt. Deocamdată, piteştenii ies cu cei mici la locurile de joacă din cartiere sau în centru, în Grădina Publică.
George OLTEANU