Dacă te apuci de citit, n-o mai lași din mână. Te captivează fiecare pagină, nu doar fiindcă subiectul este „fierbinte”, te frisonează, ci și pentru că autorul cărții „Inteligența Artificială în context istoric. Puncte de vedere” acad. Gheorghe Păun este „acasă” și așa ia la întrebări I.A., de jur împrejur, întreaga „chestiune”. De o bună bucată de vreme s-a făcut multă vâlvă și – vorba autorului – mult „zgomot” (presa, mai ales!) pe această temă, s-au luat în calcul avantajele, dar și dezavantajele „artificialei”, cu plusuri și minusuri, cu entuziasm și cu prudență, „cu luciditate și echilibru”, dar nu s-a ajuns la o concluzie definitivă. Și asta, și fiindcă fenomenul este în desfășurare, iar autorul, om de știință, nu se grăbește să dea verdicte, ci mai degrabă caută sensul și contextul istoric pentru a înțelege ce se întâmplă.
Omul de știință, dar și literatul – textul este scris totuși cu oarecare detașare, cu umor și înțelepciune – face tot ce trebuie pentru a înțelege minunea asta digitală. Ia narativul la modul istoric cel mai concret, apelând inclusiv la ChatGPT, ca să definească tema. Sincer, mă încearcă invidia, că i-a venit o atare idee. Păi, nu era de așteptat să fie pusă la treabă și I.A., ca să vedem de ce este în stare? Mai ales, dacă merge pe principiul autocorectării, de câte ori o ia razna.
Haideți, pe scurt, să vedem și noi contextul. Ne-au ajutat, de-a lungul istoriei, motorul cu aburi, cel cu ardere internă, electricitatea, mușchiul a fost înlocuit cu o putere de zece ori, de o sută ori mai mare. A venit apoi rândul creierului să fie substituit parțial de computer, să facă el calculele cele mai complicate, de la tabla înmulțirii la ridicarea la putere, împărțire, algoritmi ș.a.m.d. Pe la jumătatea secolului trecut, Turing a fost cel care, în cel de Al Doilea Război Mondial, a pus „strămoșul” calculatorului la treabă și a decriptat telegrame cifrate care au redus cu jumătate de an conflagrația. De atunci, mai toată lumea e cu ochii pe calculatoare, cum s-a întâmplat altădată și cu tranzistoarele, cu structura lor binară (curent, închis/deschis), pe o placă programată de siliciu, apoi cu telefoanele, care „înghit” distanțele pe glob, relativizând (Einstein) spațiul, cu miniaturizarea cipurilor de silicon, tot mai mici și mai mici, până le vom introduce și-n corpul nostru pentru a ști ce se întâmplă acolo și pentru a interveni în direct și benefic.
Astăzi, mai mult decât oricând, specia noastră de Homo sapiens, vorba lui Harari, se „mișcă” pe un axis mundi definit de cultură, civilizație, conflict și interconexiuni, cum remarca și Tamim Ansary. Inteligența noastră, care ne-a ridicat în vârful speciilor de pe pământ, este chemată, iată, să ne ajute să depășim fiecare obstacol care ne apare în cale. Sigur că pe unul dintre aceste drumuri – cum remarca dl. Gh. Păun, în discursul de la Academia Română (Sala Dalles), discurs dezvoltat în cartea de față – riscăm și să fim dați la o parte de către un mănunchi de circuite electronice care au dobândit „creier” și cărora li se pare că suntem o mână de atomi în plus. Mama mia! Cine va controla atunci viitorul?
Da, dar nici așa nu-i așa! Avem în geantă un laptop, care este ca și un al doilea creier. Și acesta trebuie pus la treabă, pentru ca omul să rămână stăpânul mașinii, nu sclavul ei.
Că-i vorba de rachetă nucleară, îndreptată reciproc de către state adversare unul împotriva altuia – să ne ferească Cel de Sus de eroarea umană! – că-i vorba de dobândirea de hrană – mergând până acolo încât să asigurăm tuturor de pe glob masa zilnică! – de asigurarea apei și aerului necesar respirației, și, în primul rând, de asigurarea păcii internaționale, să n-așteptăm până când „conștiința” calculatorului va deveni peste noapte mai deșteaptă decât a omului. Că el n-are conștiință, are doar stăpâni și utilizatori.
Este și aceasta o problemă cu care ne confruntăm azi, mai aprig decât ne confruntăm cu războiul din preajma graniței noastre. Căci, dacă nu vin rușii – ei zic că nu, dar rămâne de văzut! – odată și odată vom fi puși față-n față cu născocirile noastre, bune sau… nebune. Să nu le lăsăm să-și facă de cap, nici ele, nici cei care ar putea ajunge stăpânii superinteligenței artificiale – ASI, acronimul englez – fiindcă am ajunge să avem coșmaruri, iar Armaghedonul ar putea deveni realitate. Nu de inteligență artificială ar trebui să ne temem, ci de cine ajunge s-o stăpânească, dincolo de etică.
Dar, apropo, cine mai ține astăzi cont de etică? Poate doar „conștiința procesoare unică, globală”. Cum s-ar putea realiza acest lucru? Iată o altă întrebare bună la care ar putea să ne răspundă inteligența artificială. De accesat, pentru a afla, ChatGPT, cum ne sugerează și dl. Gh. Păun! Să sperăm că nu ne pune să și plătim. De la prima întrebare.
