Advertisement

Sinteza misiunilor pompierilor argeșeni în contextul Codului Roșu
În urma manifestării vântului puternic, pompierii au fost solicitați să intervină în următoarele situații:
- degajarea unui element de acoperiș, care prezenta pericol de cădere de pe un bloc din orașul Mioveni, bulevardul Dacia;
- degajarea unei table de pe o clădire din municipiul Pitești, strada Victoriei;
- degajarea unor copaci căzuți pe partea carosabilă, care blocau circulația: municipiul Pitești (trei misiuni în bulevardul Frații Golești, o misiune în bulevardul Petrochimistilor, o misiune pe strada Violetelor), DN 7 comunaTigveni și comuna Lunca Corbului.
Recomandări pentru populație pe timpul manifestării vântului puternic:
• evitați deplasările pe cât posibil;
• nu vă deplasați și nu staționați în apropierea panourilor publicitare, copacilor, stâlpilor de electricitate sau a elementelor de construcție care se pot desprinde;
• asigurați obiectele aflate pe balcoane, terase sau acoperișuri;
• parcați autovehiculele la distanță de arbori sau elemente de construcție instabile;
• respectați recomandările autorităților și informațiile transmise prin canalele oficiale.
Advertisement






























