
Asfaltări pe ultima sută de metri în satul Piatra
Lucrările de asfaltare a patru străzi din satul Piatra din Stoenești se află pe ultima sută de metri. Investiția se derulează cu fonduri din bugetul local și vizează modernizarea a circa 3 km de drumuri.
Rigole și canele pentru scurgerea apelor pluviale
Asfaltul a fost așternut pe toate căile de acces cuprinse în proiect, iar în prezent se lucrează la amenajarea rigolelor și a canelelor pentru preluarea apelor pluviale.
În ceea ce privește proiectul de asfaltare a drumului către Schitul Sfântul Ierarh Modest, autoritățile comunei Stoenești precizează că lucrările vor începe anul acesta doar dacă vremea va permite. În caz contrar, modernizarea este programată pentru anul viitor.
Curtea Școlii Gimnaziale Stoenești, complet modernizată
Totodată, la nivel local au fost finalizate lucrările de amenajare și sistematizare a curții Școlii Gimnaziale Stoenești, investiție realizată, de asemenea, din fonduri ale bugetului local.





































