Avem plăcerea de a vă prezenta ediția 2025 a Catalogului Firmelor, Instituțiilor și Întreprinzătorilor din Argeș, publicație ajunsă la cea de-a XXVIII-a apariție. Realizat sub sigla ARGEȘ PRESS, marcă înregistrată la OSIM, Catalogul s-a impus ca un brand solid în peisajul editorial românesc, beneficiind de experiența ziarului „Argeșul”, prezent de 36 de ani în presa tipărită și de 27 de ani în mediul online. Catalogul Firmelor, Instituțiilor și Întreprinzătorilor din Argeș reunește anual cele mai importante instituții publice și private, companii, întreprinzători și personalități locale, remarcabile prin performanță, stabilitate și contribuția lor la dezvoltarea județului.


Cătălin Mîndroc, deputat PSD de Argeș, vorbește în acest interviu despre parcursul său parlamentar, proiectele legislative pe care le susține și impactul concret al activității sale asupra comunității. Discuția evidențiază implicarea sa în sănătate, educație, infrastructură și modul în care tinerii pot contribui la schimbarea pozitivă a politicii românești.
Care considerați că sunt cele mai importante realizări ale dumneavoastră în activitatea parlamentară de până acum?
Ca parlamentar, orice proiect de lege inițiat, dezbătut în comisii și mai apoi votat în plen este la fel de important. Contribuind activ la crearea de noi legi sau la îmbunătățirea altora existente, nu ai cum să nu devii subiectiv în privința acestora.
În cele 11 luni de când sunt deputat, am inițiat și coinițiat 17 propuneri legislative, dintre care 3 au fost promulgate ca legi. Dintre cele deja promulgate, aș aminti pe cea mai importantă – Legea 100 din iunie 2025, legea vaccinării anti-HPV, care prevede extinderea accesului gratuit la vaccin pentru tinerii cu vârste între 11 și 26 de ani. De asemenea, vaccinul este disponibil compensat cu 50% pentru femeile cu vârste între 19 și 45 de ani.
Care sunt principalele proiecte legislative pe care le susțineți în prezent și ce impact considerați că vor avea acestea?
Proiectelor de lege menționate anterior li se adaugă sutele de proiecte dezbătute în acest an în comisiile de specialitate din care fac parte în Camera Deputaților: Comisia de Apărare și Comisia pentru Industrii și Servicii. Așadar, acestea sunt inițiativele asupra cărora mă aplec cel mai mult, cele specifice comisiilor din care fac parte. Un exemplu este chiar proiectul de lege prin care pensiile militare mai mici de 3.000 de lei au fost scutite de impozit.
Există proiecte de infrastructură sau investiții majore pentru județul Argeș pe care le sprijiniți activ?
Politica este un sport de echipă, cel puțin dacă îți dorești să livrezi rezultate concrete pentru cetățeni, tocmai de aceea proiectele pe care le susțin și sprijin activ sunt cele pe care întreaga echipă politică și administrativă a PSD Argeș le susține, iar exemple sunt suficiente.
Ce valori și principii vă ghidează în activitatea politică?
Valorile și principiile care îmi ghidează activitatea politică pornesc, în primul rând, din rolul meu de soț și tată a trei copii. Cred cu tărie că, fiind un bun exemplu de îndrumare și ocrotire pentru familia mea, reușesc în fiecare zi să-i pot ocroti și pe cetățeni, apărându-le drepturile și interesele în Camera Deputaților. Chiar dacă mandatul meu este încă unul scurt, am încercat, prin comunicare publică permanentă, să îi țin la curent pe argeșeni cu activitatea mea.
Care a fost cel mai dificil moment din cariera dumneavoastră politică și cum l-ați depășit?
Momentele cele mai grele din viața unui politician apar atunci când îți dorești să faci ceva bun pentru comunitate, dar rezultatul final, din păcate, nu depinde doar de tine sau de partidul din care faci parte. Ca în orice activitate, există și momente grele, cu atât mai mult în politică. Când le întâmpin, deși nu este nici plăcut, nici ușor, încerc să mă las purtat de un singur gând: acela că misiunea în slujba oamenilor, pe care o am odată cu intrarea în viața publică, reprezintă un țel mult mai important decât supărările de moment.
Ce mesaj aveți pentru tinerii care își doresc să se implice în viața politică și administrativă a țării?
Le transmit tinerilor că implicarea lor este esențială pentru direcția în care se îndreaptă România. Politica și administrația nu au nevoie doar de experiență, ci și de energie, curaj și idei noi, iar acestea vin în primul rând de la tineri. Sfatul meu este să înceapă prin a se informa corect, să rămână integri indiferent de presiuni și să creadă cu adevărat că pot schimba ceva. România are nevoie de ei nu mâine, ci chiar astăzi.
Care este locul dumneavoastră preferat din județul Argeș și ce semnificație are pentru dumneavoastră?
Este greu să nominalizez un singur loc preferat în Argeș. Atât în viața privată, înainte de a intra în politică, cât și acum, în activitatea publică, am străbătut acest județ în toate colțurile sale. Este casa mea și a noastră.
Pot menționa însă un top 3 al locurilor din Argeș în care mă încarc de fiecare dată cu energie și care mă fac să mă simt mândru că aparțin acestui județ binecuvântat: Mănăstirea Curtea de Argeș, Muzeul Golești și Cetatea Poenari.






































