
În ziua de 13 decembrie a.c., polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme, în comuna Micești.
Autoturism proiectat într-o mașină parcată
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că o femeie de 28 de ani, din Micești, care conducea un autoturism pe DJ 740, pe raza localității de domiciliu, circulând dinspre Pitești spre Micești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de mers spre stânga, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din direcția opusă de un bărbat de 29 de ani, din aceeași localitate.
În urma coliziunii, autoturismul condus de femeia de 28 de ani a fost proiectat în alt autoturism, parcat în afara carosabilului.
O persoană rănită ușor
Ca urmare a evenimentului, femeia de 28 de ani a suferit leziuni ușoare, fiind transportată la spital pentru investigații medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.







































