Advertisement

Accident rutier în care sunt implicate două vehicule, produs în comuna Drăganu, satul Dumbrăvești.
Intervin pompierii cu trei echipaje, alături de o ambulanță SAJ.
La sosirea echipajelor de pompieri, într-unul dintre vehicule se afla o persoană încarcerată.
De urgență, pompierii au acționat cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei de descarcerare pentru extragerea victimei, după care au predat-o echipajului medical SAJ. Este vorba despre o persoană de sex feminin, conștientă și cooperantă.
Pompierii au asigurat să măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
Advertisement







































