
Evenimentul Târgul „Cariera Ta” – Ediția 2025 se va desfășura astăzi, 9 octombrie 2025, în intervalul 10:00 – 17:00, în Piața Primăriei Pitești.
Deschiderea oficială, ora 12:00
Liga Elevilor și Studenților din Argeș (LESAg), cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, al Primăriei Municipiului Pitești și al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, organizează cea mai amplă manifestare educațională și profesională din județ – Târgul „Cariera Ta”.
Acest eveniment se adresează tuturor celor interesați de educație și orientare profesională, cu un accent deosebit pe elevii claselor a VIII-a, a XI-a și a XII-a, aflați în pragul unor decizii importante pentru viitorul lor.
Ce veți găsi la Târgul „Cariera Ta”
Evenimentul este structurat pe mai multe zone tematice dedicate atât formării educaționale, cât și carierei și dezvoltării personale:
- Zona Forțelor de Ordine și Apărare – prezentări, demonstrații și exerciții practice susținute de instituții reprezentative (Poliție, Jandarmerie, Armată etc.);
- Zona ONG-urilor – un spațiu al implicării civice, al voluntariatului și al inițiativelor pentru comunitate;
- Zona Instituțiilor de Stat – standuri dedicate instituțiilor publice, unde vizitatorii pot afla direct informații despre domenii cheie ale societății;
- Zona Sportivă – activități interactive menite să promoveze sănătatea și mișcarea;
- Zona Companiilor Private – branduri și angajatori importanți vor oferi informații despre oportunitățile de angajare, stagii de practică, programe de internship și activări interactive;
- Zona Medicală – un spațiu dedicat sănătății și educației pentru un stil de viață echilibrat.
Obiectivele Târgului „Cariera Ta”
- Să ofere tinerilor informații relevante pentru alegerea carierei potrivite;
- Să faciliteze întâlnirea dintre școală, instituții publice și mediul privat;
- Să creeze un cadru interactiv în care vizitatorii pot descoperi, experimenta și învăța direct de la profesioniști;
- Să încurajeze spiritul civic, educația nonformală și implicarea comunității.
De ce să participi?
Pentru că aici vei găsi răspunsuri la întrebările tale despre viitor, vei cunoaște oameni și organizații care îți pot oferi inspirație, vei afla ce presupun diverse meserii și vei descoperi ce drum ți se potrivește cel mai bine.
În plus, fiecare zonă a târgului vine cu surprize, activități și experiențe interactive care transformă evenimentul într-un moment memorabil pentru fiecare vizitator.
Intrarea este liberă.




































