
Cea de-a IV-a ediție a Târgului de meșteșuguri și produse tradiționale „ROD CU SPOR” s-a deschis astăzi, 3 octombrie 2025, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, în județul Argeș, chiar dacă vremea ploioasă nu a fost cea mai prietenoasă.
Evenimentul se desfășoară între 3 și 5 octombrie 2025 și reunește peste 100 de producători locali și din județele învecinate.
Oficialități la deschiderea târgului
La deschiderea oficială au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și naționale, printre care: Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Simona Bucura Oprescu, deputat și chestor al Camerei Deputaților, Ioana Făcăleață, prefectul județului Argeș, Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, vicepreședinte al CJ Argeș, Petre Daea, fost ministru al Agriculturii ș.a.
Sprijin pentru producătorii locali și conservarea tradițiilor
Revenit în Argeș la doar câteva zile după ce a participat la deschiderea târgului „Toamna Piteșteană”, ministrul Florin Barbu a reiterat importanța sprijinirii producătorilor locali și a păstrării tradițiilor românești:
„Mă bucur să fiu astăzi alături de producătorii din Argeș și din județele învecinate. Prin munca lor, ei duc mai departe tradițiile românești, oferind consumatorilor produse de calitate, create din respect pentru pământ și pentru valorile noastre. Vă asigur că Ministerul Agriculturii va fi mereu un partener al celor care muncesc cu dragoste și dăruire pentru satul românesc.”
Ministrul a evidențiat, de asemenea, că România s-a consacrat în Uniunea Europeană ca un brand de produse de calitate superioară, apreciate pentru etichetele curate, și a încurajat publicul să participe la târg.
La rândul său, președintele Ion Mînzînă a declarat:
„Să fim recunoscători că încă putem consuma produse naturale și să avem pe masă alimente care ne amintesc de plăcerea autentică a celor care trăiau în vremuri când se mânca sănătos. Dacă România își dorește un viitor, trebuie să ne raportăm la valorile tradiționale ale românilor.”
Oaspeții au făcut și un tur al standurilor cu legume, fructe, brânzeturi și preparate din carne. Unii nu au rezistat tentației de a gusta din delicatesele expuse și au felicitat producătorii pentru pasiunea și efortul depus.
O celebrare a gustului și culturii locale
Târgul „ROD CU SPOR” este organizat de Consiliul Județean Argeș, în parteneriat cu instituții precum Direcția Agricolă Argeș, AFIR, APIA, CCIA Argeș, Agenția Națională a Zonei Montane și Muzeul Golești. Scopul evenimentului este promovarea meșteșugurilor tradiționale și a produselor agroalimentare românești, susținând economia rurală.
Pe lângă produsele autentice oferite de cei peste 100 de producători și meșteri populari, târgul include și momente artistice care pun în valoare tradițiile locale și frumusețea folclorului românesc. De exemplu, sâmbătă, 4 octombrie, trupa PROCONSUL va susține un spectacol de zile mari.
„ROD CU SPOR” este mai mult decât un târg. Este o sărbătoare a gustului și a culturii, un prilej de a redescoperi valorile autentice și de a susține comunitățile care le păstrează vii.







































