
Biciclist lovit de o mașină noaptea trecută
Pe DN 65A, în comuna Miroși, un bărbat de 62 de ani a fost rănit grav după ce a fost acroșat de un autoturism.
Accidentul s-a petrecut noaptea trecută, iar la fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Buzoești și echipaje medicale.
Potrivit verificărilor preliminare efectuate de polițiștii rutieri din Costești, un bărbat de 49 de ani, din Miroși, conducea un autoturism din direcția comuna Miroși spre comuna Balaci, județul Teleorman.
În împrejurări care urmează a fi stabilite prin cercetări, acesta a acroșat un bărbat de 62 de ani, din aceeași localitate. Victima se afla pe partea carosabilă și se deplasa pe lângă bicicletă, în aceeași direcție de mers.
Victima, în stare de inconștiență
În urma impactului, biciclistul a suferit leziuni grave. Acesta a fost preluat în stare de inconștiență de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.






































