
Pompierii argeșeni au fost solicitați, în această seară, să intervină la două accidente rutiere produse pe Autostrada A1.
Primul incident s-a petrecut la kilometrul 84, unde două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime. La fața locului au fost identificate scurgeri de lichide combustibile, iar pompierii au acționat pentru înlăturarea oricărui pericol și pentru asigurarea zonei.
Cel de-al doilea accident a avut loc la kilometrul 86, unde au fost implicate două vehicule. Aici a intervenit un echipaj de pompieri de la Detașamentul Pitești, sprijinit de un echipaj SAJ.
O persoană a primit îngrijiri medicale din partea personalului de pe ambulanță, iar pompierii au luat măsurile necesare de prevenire a incendiilor.







































