Odată cu venirea primăverii, elevii de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Piteşti au organizat târgul de mărţişoare cu vânzare, devenit, iată, o tradiţie a unităţii şcolare. Elevii s-au străduit ca din mâinile lor să iasă cele mai frumoase exponate, care să încânte privirile potenţialilor cumpărători. Le-au sărit în ajutor atât părinţii, cât şi micuţii de la Centrele de copii „Sfinţii Constantin şi Elena” şi „Sfântul Andrei”, unde sunt instituţionalizaţi mai mulţi copii, unii cu suferinţe grave şi care au mare nevoie de alinare şi de afecţiune, de socializare cu alţi copii.
O parte din banii obţinuţi din vânzarea mărţişoarelor vor fi folosiţi pentru a cumpăra fructe, legume, lactate, cât şi lucruri necesare copiilor instituţionalizaţi, cealaltă parte urmând a fi întrebuinţată pentru amenajarea spaţiului verde din curtea şcolii sau pentru materiale didactice necesare desfăşurării orelor de curs.
Evenimentul va lua sfârşit pe 8 martie, de Ziua Mamei, şi se va repeta la anul, cu siguranţă, întrucât – cum spuneam – a devenit un obicei al locului.
Ioana RADU
Un Comentariu
Elena Delia Dumitricā
O initiativa foarte frumoasa !