
S-a redeschis circulația pe Podul de la Valea Danului
Circulație reluată cu 10 zile mai devreme
Consiliul Județean Argeș informează că, începând de astăzi, 12 august, ora 12:00, a fost redeschis podul peste râul Argeș, situat pe DJ 703H, km 0+552, în comuna Valea Danului. Lucrările de reparație, realizate în ultimele două luni, s-au finalizat mai devreme decât termenul estimat.
Reparațiile au fost efectuate de Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș, cu finanțare integrală din partea Consiliului Județean Argeș. Astăzi, președintele CJ Argeș
, Ion Mînzînă, împreună cu administratorul public al județului, Cristian Puiu, și directorul RAJDP Argeș, Alina Nicolau, au verificat la fața locului stadiul lucrărilor.Declarațiile oficialilor
Ion Mînzînă, președinte CJ Argeș:
„A fost un efort deosebit, nu doar din punct de vedere tehnic, ci și financiar, pentru a găsi resursele necesare acestor reparații impu se de evaluările experților. Mă bucur că astăzi putem spune că podul este redeschis cu 10 zile mai devreme decât termenul asumat, iar circulația se poate desfășura în condiții decente și sigure.”
Alina Nicolau, director RAJDP Argeș:
„Circulația se va face alternativ, pe un singur sens, dirijată prin semafoare. Există restricție de tonaj de 7,5 tone, iar podul este monitorizat video pentru respectarea regulilor și siguranța participanților la trafic.”
Restricții și rute alternative pentru traficul greu
Pentru vehiculele de peste 7,5 tone, traficul rămâne deviat pe rutele:
- Curtea de Argeș – DN 73C – Tigveni – DJ 678A (Cepari) – DJ 703H (Valea Danului)
- Curtea de Argeș – DN 7C – Albești – DC 253 (str. Lunca) – DJ 703H (Valea Danului)
Construit la începutul anului 1919, podul de la Valea Danului reprezintă un element esențial al infrastructurii rutiere din județul Argeș. Lucrările recente au fost necesare pentru a-i prelungi durata de exploatare și a asigura siguranța traficului.






































