
În ziua de 6 august a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor în forma continuată, șantaj și amenințare, și au reținut un bărbat de 30 de ani, din Pitești.
Acuzații deosebit de grave
Din cercetări s-a stabilit că în perioada octombrie 2022 – mai 2025, o copilă, având vârsta de 12 ani, ar fi avut o relație de prietenie cu un bărbat de 30 de ani, iar pe acest fond, în perioada aprilie 2023 – mai 2025, aceasta ar fi întreținut mai multe raporturi consimțite cu minora.
Ulterior, respectiv în vara anului 2024, minora ar fi fost amenințată de către bărbatul în cauză cu distribuirea unor imagini indecente, cu scopul determinării continuării relației.
Reținut de polițiști și arestat preventiv
În seara zilei de 16 iunie a.c., bărbatul ar fi amenințat pe minoră în timp ce aceasta se afla în apropierea domiciliului acestuia, context în care a fost sesizată poliția.
Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 6 august a.c., polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, cu sprijinul polițiștilor Secției 4 Poliție Pitești și al specialiștilor criminaliști, în urma cărora au fost descoperite și ridicate bunuri cu valoare probatorie.
După efectuarea percheziției, bărbatul de 30 de ani a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 30 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Ulterior cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale.







































