
Accident rutier produs în orașul Ștefănești în care sunt implicate două vehicule.
Intervin pompierii cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Este vorba despre un eveniment rutier în care au fost implicate un autocamion și un autoturism.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării, au identificat, în interiorul autoturismului, o persoană de sex feminin, încarcerată. De urgență, pompierii au acționat pentru descarcerarea acesteia și predarea unuia dintre echipajele medicale. În urma evaluării, victima a fost transportată la spital.
Echipajele medicale SMURD au preluat alte două persoane, iar în urma acordării primului ajutor calificat, una dintre acestea este transportată la spital. Toate cele trei persoane sunt conștiente.
Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice, până la înlăturarea oricărui pericol.







































