Fenomen scăpat de sub control în Pitești. Cine sunt „vânătorii” care ne sufocă.
În perioada sărbătorilor, familiile își vizitează mormintele și aprind lumânări pentru sufletele celor adormiți, ca semn de prețuire și de amintire. Unii simt nevoia să dea câte ceva pomană, la căpătâiul morților, pentru a fi pomeniți în veci.
În sfintele zile de Crăciun, oamenii care vin să se reculeagă în fața mormintelor sunt „bruiați” de „vânătorii” de pomeni.
Un fenomen scăpat de sub control
Până duminică, cimitirele sunt sufocate de cerșetori. În Cimitirul „Sf. Gheorghe” din Pitești, cerșetorii au ajuns să primească mila publică sub ochii polițiștilor locali.
În cel mai mare cimitir din Pitești, unde am fost și noi de Crăciun, fenomenul cerșetoriei este total scăpat de sub controlul autorităților.
La cerșit, de mână cu puradeii
Observăm un agent în uniformă imediat ce intrăm în țintirim, dar zău că nu înțelegem ce anume păzește! Fiindcă pe lângă organul responsabil de ordine şi linişte publică se vântură nestingheriți cerșetori mari și mici.
Femeile sau bărbații (atenție, de regulă, tineri numai buni de muncă!) cerșesc acompaniați de copii de vârstă preșcolară sau care au, cel mult, 9-10 ani.
Adulții își joacă rolul de milogi de mână cu puradeii. Sub privirile agere ale celor care îi exploatează, fete și băieți de-o șchioapă se pun în calea vizitatorilor, cerându-le insistent un bănuț.
Ieșită la cerșit cu zâmbetul pe buze, o tânără cu vestă roșie – flancată de doi prichindei curați, bine îmbrăcați! – și-a… marcat teritoriul chiar în spatele mașinii poliției locale. Ăsta da cerșit în deplină siguranță! Vorba aceea: Poliția e cu voi!
Ceva mai încolo, un mustăcios stă pe o criptă și „dirijează” doi novici într-ale cerșetoriei: o fată ce pare elevă la gimnaziu și un copil mai mic. Tipul numai bun de pus la muncă se dovedește a fi rău de gură, fiindcă „ia foc” atunci când cineva îi bate obrazul, apostrofându-l că îi pune pe cei doi copii să cerșească.
Șezând pe o bordură, o femeie îmbrăcată în trening își „educă” puradelul înfofolit într-o pufoaică albă, îndemnându-l să le ceară oamenilor de pomană. Tânăra tace ca… muta dacă o întrebi omenește și firesc: „Femeie, de ce nu mergi la muncă?”…
Milogul și polițistul „local”
„Obosit” de repertoriul „Dă-mi și mie!”, un cerșetor cu șapcă și glugă pe cap stă tolănit pe capota unei mașini și pare că… îl păzește pe „domnul polițist” de la poarta cimitirului. Cei care au avut de-a face cu acest milog știu că, atunci când nu-i convine ceva, individul devine recalcitrant…
Persoanele care pretind că nu au ce mânca se întrec în a-i convinge pe vizitatorii cimitirului să le dea ceva de pomană. „Vânătoarea” de pomeni se întețește printre cripte și cavouri. Cu papornițele pe umeri și cu gândul la „căpătat”, cerșetorii își urmăresc „victimele” până la destinație. Mulți devin agasanți, cerându-le într-una de pomană. Practic, cerșetorii le suflă în ceafă oamenilor care vin în cimitir ca să se reculeagă la căpătâiul celor adormiți… Cu greu se lasă duși de lângă cripte și cavouri indivizii puși pe căpătat…
În fața acestor scene, organul responsabil cu ordinea și liniștea publică rămâne pe poziție, la intrarea în cimitir.
În jurul agentului aflat în misiune, cerșetoria este în floare. Gloata de milogi dă năvală pe aleile din cimitir.
Polițistul „local” nu vede sau se face că nu vede ce se întâmplă în cimitir. Pare că are… ochelari de cal. Dacă cineva îl întreabă de ce nu ia măsuri, în sensul de a curăța aleile cimitirului de milogii „tupeiști și agasanți”, polițistul „local” le răspunde liniștit oamenilor nemulțumiți: „Dacă vă agresează de ce nu ne anunțați?”. Cu alte cuvinte, liber la cerșit, în cimitir!
Chiar dacă este interzisă prin lege, cerșetoria încă este prezentă la Pitești. Unii dintre așa-zișii cerșetori câștigă adevărate averi din milă, profitând de milostenia oamenilor.
Pentru a obține mai ușor un colac sau ceva bani, cerșetorii din cimitir au ieșit „la colindat” în cete restrânse, grupurile fiind formate dintr-un adult și cel puțin copil.
Fenomen scăpat de sub control în Pitești. Cine sunt „vânătorii” care ne sufocă.