Lacrimi curg șiroaie. Ioana Alexia, condusă pe ultimul drum de părinții și colegii îndurerați.
Elevii de la Colegiul Național Dinicu Golescu alături de profesori, apropiați și familie au condus-o pe ultimul drum pe Alexia Ioana Dejanu. Colega lor s-a stins în urmă cu câteva zile pe un pat de spital din Roma.
O boală cumplită i-a curmat viața
Tinerii au condus-o pe ultimul drum pe Alexia Ioana Dejanu, la locul de veci din cartierul Grui al Câmpulungului, scrie Ziarul din Muscel. Un sicriu alb după care multe flori au atras atenția participanților în trafic. Slujba de înmormântare a avut loc în centrul orașului la Biserica Sfântul Nicolae.
Poveste emoționantă până la lacrimi
De când s-a aflat despre moartea Ioanei, lacrimile celor cunoscuți nu s-au mai oprit. Banca Ioanei s-a transformat într-un sanctuar al amintirii. Ea nu a fost doar o elevă a liceului nostru, ci o persoană excepțională, care a semănat speranță și bunătate în inimile celor care au cunoscut-o.
Colegi și profesori îndurerați
“Ioana ne-a lăsat lecții prețioase: să trăim fiecare clipă cu curaj, să iubim autentic și să fim o lumină pentru cei din jur. În aceste momente de tristețe, vă îndemn să rămânem uniți în rugăciune și compasiune.
Durerea noastră se împletește cu nădejdea că sufletul Ioanei își va găsi odihna în Împărăția lui Dumnezeu, unde „nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi.” (Apocalipsa 21, 4).
Ne rugăm ca Dumnezeu să aline durerea familiei Ioanei și să le ofere puterea de a găsi mângâiere prin credință. Fie ca sufletul ei să se odihnească în pacea Domnului, iar amintirea ei să rămână vie și roditoare în inimile noastre”, a fost mesajul transmis de colectivul Colegiului Național „Dinicu Golescu”.
Sursa: Ziarul din Muscel
Lacrimi curg șiroaie. Ioana Alexia, condusă pe ultimul drum de părinții și colegii îndurerați.