Accident grav cu două victime în Argeș. A intrat cu mașina în stâlp.
Accident rutier produs în comuna Băiculești în care, din primele informații, un autoturism ar fi intrat într-un stâlp.
Intervin pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Este vorba despre un autoturism care a părăsit partea carosabilă.
Accident cu două victime în Argeș
În urma producerii evenimentului au rezultat două victime, una de sex masculin și una de sex feminin, în vârstă de aproximativ 19 ani, care după ce au fost evaluate, au fost transportate la spital de către echipajele medicale.
Paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat persoanei de sex masculin, care prezintă suspiciune de fractură la membrul superior stâng.
Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
Accident în Argeș. A intrat cu mașina în stâlp