Dacă așa arată curtea casei tale, Poliția Locală te amendează!
Conform Legii nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai în baza unei autorizații de construire/desființare, în condițiile legii, cu respectarea prevederilor documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate de administrația publică locală.
În acest sens, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești, cu atribuții în disciplina în construcții și afișaj stradal, au efectuat verificări, atât în baza sesizărilor primite de la cetățeni (un număr de 712, de la începutul anului), cât și prin autosesizare, în baza planurilor de acțiune, în scopul identificării și al verificării lucrărilor de construire executate și cu respectarea legislației în vigoare, acțiunile fiind planificate și coordonate de șeful serviciului.
Ca urmare a verificărilor, de la începutul anului 2024, polițiștii locali din cadrul serviciului au întocmit 163 de procese-verbale de constatare și control/note de verificare, respectiv 92 de procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, conform Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și Legii nr. 185/2013 privind afișajul stradal, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 401.500 de lei.
Infracțiuni în construcții
Totodată, ca urmare a identificării lucrărilor de construcții efectuate în zonele de monument sau de protecție a monumentelor, fără a deține avizul Ministerului Culturii, au fost depistate 5 infracțiuni, documentația fiind transmisă către Parchet, în scopul luării măsurilor legale, poliția locală neavând competență în acest sens.
Acțiunile vor continua și în perioada imediat următoare, în vederea identificării celor care nu respectă legislația în vigoare.
Totodată, poliția locală face apel către cetățeni la respectarea tuturor normelor legale privind executarea lucrărilor de construire, pe raza municipiului Pitești, precum și la respectarea amplasării mijloacelor de publicitate (afișe, bannere etc.), în scopul prevenirii măsurilor de sancționare.
Dacă așa arată curtea casei tale, Poliția Locală te amendează!