Un exerciţiu de 50 de minute de simulare a producerii unui cutremur de 6,3 grade pe scara Richter s-a desfăşurat ieri la Muntenia Hospital, una dintre cele mai importante unităţi medicale din Piteşti. Conform scenariului, o parte a spitalului a fost avariată în timpul seismului. Exerciţiul a urmărit modul în care se aplică măsurile de protecţie şi intervenţie în asemenea situaţii, precum şi cooperarea salariaţilor pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor cutremurului. Acţiunea a mai avut ca scop antrenarea şi perfecţionarea conducerii unităţii şi a salariaţilor în vederea
desfăşurării intervenţiei pentru limitarea şi înlăturarea efectelor cutremurului şi evacuarea persoanelor, a aparaturii şi a documentelor. În cadrul acestor exerciţii se urmăreşte inclusiv perfecţionarea deprinderilor şefului acţiunii de intervenţie în evaluarea rapidă a situaţiei, organizarea conducerii intervenţiei şi elaborarea documentelor operative necesare, dar şi verificarea mijloacelor de alarmare şi înştiinţare.
La simularea de ieri, concepţia exerciţiului de alarmare-evacuare în caz de cutremur a fost prezentată de ing. Mihai Miloiu, specialist de Protecţie Civilă, şi de Maximilian Barbu, reprezentant ISU Argeş.
Flavius PETRESCU