Mai multe case pârjolite de un incendiu devastator în județul Argeș.
Update: Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă la acoperișurile a două locuințe, pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp, și la anexele învecinate, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.
La prima proprietate, de unde se presupune că a plecat incendiul, flăcările au ars și bunurile dintr-o bucătărie, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic produs de o sobă care se afla în apropierea materialelor combustibile.
Exista pericolul de propagare și la alte locuințe, însă pompierii au oprit dezvoltarea la acestea.
La fața locului, un echipaj al SAJ a evaluat și transportat la spital o persoană de sex feminin care, la prima evaluare, prezenta atac de panică.
Pentru lichidarea incendiului, intervenția pompierilor s-a întins pe aproximativ două ore și jumătate.
Știrea inițială
Pompierii intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Boțești.
Pentru misiune au fost alocate patru echipaje cu trei autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Din primele informații, nu au fost anunțate victime.