Prefectura Argeş informează că de la 1 februarie se modifică mai multe taxe privind eliberarea paşapoartelor. Noile tarife vor fi următoarele: taxa pentru paşaport simplu electronic, cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani – 258 lei (faţă de 280 lei); taxa pentru paşaport simplu electronic, cu valabilitate 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani – 234 lei (faţă de 256 lei); taxa pentru paşaport simplu temporar – 96 lei (faţă de 218 lei); taxa pentru eliberare de adeverinţă – 0 lei (faţă de 22 lei).
Cerere mare
Anul trecut, la nivelul serviciului de resort din Argeş au fost primite 21.237 cereri de eliberare a paşapoartelor simple electronice şi temporare. Şi tot în 2016 au fost emise 21.159 paşapoarte, dintre care 5.793 în regim de urgenţă. Faţă de anul 2015, activitatea a înregistrat o creştere cu 24%.
Interzişi peste hotare
Pe de altă parte, conform datelor oficiale, 499 de argeşeni au avut restricţionat dreptul de liberă circulaţie în străinătate în 2016, în special din cauza unor probleme penale. Au fost retrase în acest sens 37 de paşapoarte. De asemenea, au fost întocmite două dosare penale pentru infracţiuni la regimul paşapoartelor şi a fost depistată o persoană urmărită general. De asemenea, au fost identificaţi 166 cetăţeni români care au încălcat legile statelor în care au călătorit (arestaţi, reţinuţi), ca urmare a documentaţiei primite de la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României.
Claudiu DIŢA