Argeș. Cum va fi vremea în primele două săptămâni din luna octombrie.
Meteorologii anunță că în următoarele două săptămâni vremea va fi în mare parte frumoasă, cu șanse mai mari de precipitații în intervalul 4 – 8 octombrie.
La începutul intervalului 30 septembrie – 14 octombrie va g fi mai rece, urmând ca în perioada următoare temperaturile să se afle într-o creștere ușoară. Temperaturile maxime vor putea ajunge până la valori medii de 24 de grade Celsius, mai ales în sudul țării și în Dobrogea.
Prognoza meteo pentru două săptămâni este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
Până la mijlocul primei săptămâni, valorile maxime vor fi în creștere de la medii de 15…16 grade, spre medii de 24 de grade Celsius.
Apoi, până la sfârșitul intervalului, vor fi variații termice, iar mediile valorilor diurne vor oscila între 21 și 24 de grade, cu cele mai mari valori în jurul datei de 9 octombrie.
Valorile termice nocturne vor fi scăzute la începutul primei săptămâni, cu medii între 7 și 9 grade. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, alternanțele nu vor fi semnificative, iar mediile minimelor vor fi de 10…13 grade, cu valorile mai mari în jurul datei de 5 octombrie.
Probabilitatea de ploaie va fi ridicată la începutul primei săptămâni și în intervalul 5 – 7 octombrie.