Argeș. A început cel mai așteptat festival de toamnă! Produse delicioase, meșteri iscusiți și muzică de suflet.
La această oră, la Muzeul Golești a început cea de-a III-a ediție a Festivalului de meșteșuguri și produse tradiționale ROD CU SPOR!
După cum v-am anunțat, în perioada 27 – 29 septembrie 2024, Consiliul Județean Argeș organizează, la Muzeul Golești, o nouă ediție a celui mai frumos Târg de meșteșuguri și produse tradiționale din Argeș “ROD CU SPOR”!
Peste 85 de producători și meșteri artizani din Argeș și din țară, din județe precum Vâlcea, Dolj, Teleorman, Ialomița, Călărași, Dâmbovița și Sibiu, vor fi prezenți cu cele mai bune produse, preparate tradiționale și obiecte de artă populară autentică.
Chiar în aceste momente, la deschidere sunt prezenți Ministra Muncui Simona Bucura Oprescu, Ministrul Agriculturii Florin Barbu, președintele Consiliului Județean Argeș Ion Mînzînă, Academicianul Gheorghe Păun, dar și fostul ministru Petre Daea.
Programul artistic va completa armonios această manifestare cu două seri de spectacole de neuitat.
Astfel, astăzi, 27 septembrie, de la ora 17.00, artistul Paul Surugiu – Fuego, alături de Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Cătălin Iancu, și de Ansamblul de dansatori „Valea Prahovei”, coregraf Vlăduț Simulescu, vor aduce în fața argeșenilor spectacolul extraordinar de folclor „DRAG DE ARGEȘ, DRAG DE ROMÂNIA NOASTRĂ”.
Iar mâine, 28 septembrie, de la ora 16.00, artiști ai Teatrului “Alexandru Davila” vor urca pe scenă pentru a încânta publicul spectator. Seara se va încheia cu un super spectacol al lui Mircea Baniciu & Band pentru toți iubitorii de muzică folk.
Intrarea este liberă!
Un Comentariu
Anonim
Da ! Era foarte frumos dacă nu erau politicieni acolo!!! Asta se numește campanie electorală mascată!!! Știți ceva ? Mi-e scârbă!!!😡