Pitești. Noul Centru pentru Taxe și Impozite din Argeș Mall e ce trebuie.
Numeroși contribuabili migrează către online, unde avantajele platformei ghiseul.ro sunt indiscutabile. Dar nu ne aflăm încă în punctul în care putem renunța la centrele fizice, din mai multe motive: există persoane care nu se descurcă, nu au minime cunoștințe sau nu au posibilități. Din aceste motive credem că vor mai trece mulți ani până când sistemul electronic va fi utilizat de o largă majoritate.
În plus, nu putem ignora faptul că interacțiunea fizică este necesară atunci când apar neclarități, situație în care funcționarii se pot dovedi de mare ajutor.
Noul centru inaugurat astăzi, 12 august, în cadrul Argeș Mall, are ca element de noutate amplasarea într-un mare complex comercial. Este o premieră la Pitești, îl găsiți în apropierea caselor de marcat ale Carrefour.
De cum am intrat, am remarcat mai multe elemente pozitive. Este conceput într-un stil modern, cu un decor general estetic, într-un spațiu foarte bine organizat. Faptul că se află în incinta unui mall oferă contribuabililor posibilitatea de a rezolva mai multe lucruri într-un timp mai scurt, oamenii fiind scutiți de una sau mai multe deplasări în plus.
La intrare, pe stânga, există un aparat care emite bonuri de ordine. Conform Legii nr. 280/2023, se aplică regula de prioritate pentru femeile gravide, precum și persoanele însoțite de copii cu vârste de până la 5 ani.
Pe perete este amplasat un monitor pe care contribuabilii pot vedea la ce ghișeu sunt invitați. În cadru centrului, există trei posturi care pot prelua contribuabilii, toate fiind dotate cu POS pentru plăți cu cardul.
Peste toate cele menționate, atmosfera plăcută face probabil mai ușor de suportat faptul că, de obicei, de la taxe și impozite pleci cu mai puțini bani în buzunar.
Un Comentariu
misha
Problema nu e la oameni (cetateni ai localitatii) pentru numarul scazut de migrare in on line! E la autoritatea Primarie, Obtinerea unui document on line ( exemplu certificat fiscal) dureaza 7 -8 zile !!! Enorm