Colcăie contrabandiștii în Piața Ceair din Pitești.
Ne referim la aceia care vând țigarete netimbrate. Desigur, pentru persoanele care frecventează piața centrală din municipiu, nu mai e o noutate prezența acestora. Ba din contră, a devenit o mega banalitate. “Țigări, țigări” se aude pe la toate colțurile și nu numai.
Indivizii care fac asta de ani de zile pare că au o înțelegere tacită cu oamenii legii. Cel puțin cu agenții locali. Astăzi, de exemplu, în timp ce un polițist local stătea la discuții cu un nene care vindea ceasuri aparent “fake”, un bărbat scund aflat câțiva metri mai încolo nu se sfia să-i tenteze pe fumători cu țigarete la preț redus. Ceva mai departe, în mijlocul drumului, o femeie încerca și ea să-și vândă marfa apelând la celebrul slogan. Iar în capăt, veșnica imagine cu „patroana” care stă pe scaun lângă mașina roșie completa acest tablou care stârnește, totuși, un semn de mirare(!).
Găsesc o singură explicație logică. Probabil că autoritățile au decis că acesta e răul cel mai mic și îi lasă pe contrabandiști să-și vadă de mica lor “afacere”, ca să nu se apuce de infracțiuni grave. Da, nu că ar fi de neglijat ce fac ei acum, însă putem socoti că e mai bine decât să fure, să dea cuiva în cap pentru bani sau diverse bunuri.
Faptele nu se exclud, însă, unele pe altele, deci orice e posibil cu dubioșii din Ceair. Remarc că sunt foarte mulți, măcar o selecție de s-ar face și tot ar fi ceva…