Video. El este socrul care și-a înjunghiat fosta noră în Pitești.
Update: În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești – Secția 2 Poliție Pitești, cercetările au fost preluate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
În urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, în noaptea de 1 spre 2 august, bărbatul de 71 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în ziua de astăzi, 2 august, să fie dispuse măsuri preventive.
O tânără de 28 de ani a fost înjunghiată de fostul său socru. Femeia avea un ordin de restricție împotriva fostului soț. Incidentul s-a petrecut în comuna argeșeană Găvana, unde bătrânul a întâlnit-o pe tânără și, într-un acces de furie, a scos un cuțit și a înjunghiat-o de mai multe ori în spate.
După atac, agresorul a fugit de la locul faptei. Bărbatul, de 71 de ani, a fost depistat ulterior, în municipiul Pitești, de către polițiști și condus la sediul poliției, pentru audieri.
Un echipaj SMURD de terapie intensivă a intervenit rapid, preluând victima și oferindu-i primele îngrijiri medicale. Ulterior, tânăra a fost transportată la spital, unde medicii au constatat că rănile suferite nu îi pun viața în pericol.
„La data de 01 august 2024, în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din cartierul Găvana, a avut loc un conflict spontan, în urmă căruia o femeie ar fi fost rănită, cu un obiect tăietor-înțepător, de către un membru de familie. La fața locului s-au deplasat polițiștii și echipaje medicale, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Femeia, de 28 de ani, a fost preluată, conștientă, de către echipajul medical și transportată la spital. Persoana bănuită de săvârșirea faptei, un bărbat de 71 de ani, a fost depistată, în municipiul Pitești, de către polițiști. Bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri. Cercetările continuă”, potrivit IPJ Argeș.
Femeia a povestit că bărbatul a așteptat-o în scara blocului. A reușit să fugă, dar a găsit-o într-un parc și a înjunghiat-o. Tânăra a reușit să se adăpostească într-o unitate de învățământ, de unde a chemat ajutor.
”A venit undeva aici lângă parc, a urmărit-o în scara de bloc. A încercat să o omoare acolo, a văzut că nu a reușit ea scăpând și fugind, undeva aici, în zona parcului unde mai erau două femei cu copiii. Doamnele au văzut și ele că a încercat să o atace dar le-a amenințat și pe ele că le omoară dacă intervin. Dânsa a reușit să scape, să treacă repede strada și să intre la noi.
A intrat în incinta școlii, noi am ajutat-o, am sunat repede la poliție, la salvare, i-am acordat primul ajutor. Era lovită în spate. Ne-a spus că în parc (n.r acolo a atacat-o). Era o rană minoră dar sângera. Era foarte speriată.
E un conflict în familie, prea multe nu am apucat să o întreb că am sunat repede la 112. A văzut altcineva că după ce atacat-o a fugit. Am înțeles că ea a fot mai iute de picior și a fugit din scara blocului. El a urmărit-o și a prins-o aici, în parc. A venit hotărât să o omoare”, a povestit Octavian Grigore, agent de pază al școlii unde s-a adăpostit femeie.
Sursa: stiripesurse.ro