Vești proaste privind circulația de pe DN7 Valea Oltului.
Compania de Drumuri anunță că circulația pe DN7 Valea Oltului se va desfășura pe câte o bandă, sensurile de mers fiind separate cu stâlpi reflectorizanți. Reamintim că un incident a avut loc duminică seară pe Valea Oltului, unde sunt lucrări de defrișare pentru viitoarea autostradă Sibiu – Pitești. Un bolovan a căzut de pe versant și a lovit o mașină în trafic, antrenând în același timp și o masă de pietriș, după cum a scris Economedia aici.
„Pe DN7, sectorul Lazaret – Turnu Spart (Valea Oltului) au loc căderi frecvente de anrocamente pe carosabil. Până la asigurarea versantului, constructorul este obligat să ia măsuri pentru a evita situații periculoase pentru participanții la traficul rutier.
Din cauza pericolului cauzat de căderea masivă a pietrelor de pe versant, antreprenorul a luat decizia de închidere a unei benzi de circulație pe DN 7, sectorul Lazaret – Turnu Spart. Circulația se va desfășura pe câte o bandă, sensurile de mers fiind separate cu stâlpi reflectorizanți”, transmite CNAIR, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Circulația rutieră pe DN7, Valea Oltului, s-a închis pe o porțiune de 8 kilometri, între Boița și Lazaret. Timp de o lună, până pe 9 august, nu se va circula între 6 dimineața și ora 20. CNAIR precizat că decizia a fost luată pentru lucrările de construcție a autostrăzii Sibiu – Pitești. Se vor defrișa suprafețe mari de pădure de pe versant în această perioadă.