Argeș. Cum va fi vremea în august. Surprize în ultima lună de vară.
Temperaturile medii ar putea fi mai ridicate decât în mod obişnuit şi în ultima lună de vară, dar încă nu putem spune cu siguranţă că luna august va fi mai caldă decât iulie, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
„Estimările actuale privind ultima lună de vară indică o probabilitate destul de ridicată ca în fiecare săptămână temperaturile medii să înregistreze valori mai ridicate decât în mod obişnuit şi cea mai caldă săptămână pare a fi 5 – 12 august. De asemenea, săptămânile 12 – 19 august şi 19 – 26 august, practic cele trei săptămâni indică o probabilitate de a avea abateri termice pozitive mai mari de două grade Celsius.
„În iunie am avut o abatere pozitivă de 3,7 grade Celsius faţă de normalul termic al unei luni iunie în ţara noastră şi o lună deficitară din punctul de vedere al cantităţii medii lunare de precipitaţii, doar 66,6 litri/mp˛ faţă de o normă de 84,5 litri/mp. Luna iulie înregistrează la acest moment o abatere termică de 4 grade Celsius şi are o şansă foarte mare să devină cea mai călduroasă lună iulie din istoria măsurătorilor meteorologice, pentru că cea mai caldă lună iulie a fost în 2012 cu 3,5 grade Celsius.
Potrivit sursei citate, de la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting de Cod roşu pentru instabilitate, 43 dintre acestea fiind emise numai în luna iunie.
„În luna iulie 2024 au fost emise şase avertizări generale de Cod roşu de caniculă şi nouă de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. În perioada 13-18 iulie au fost şase zile consecutive de Cod roşu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat. Este primul Cod roşu cel mai lung şi extins în aproape toată ţara emis de ANM. De la 1 ianuarie şi până în prezent s-au emis nouă avertizări generale de Cod roşu şi 52 de tip nowcasting pentru fenomene de instabilitate. Numai în luna iunie am avut 43 de Coduri roşu pe fenomene de instabilitate atmosferică”, a transmis directorul general al ANM.
Conform caracterizării climatice a lunii august, publicate de ANM, ultima lună de vară este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă din aceste anotimp, recordul de temperatură înregistrat în România fiind de 44,5 grade Celsius, iar în Capitală de 41,5 grade Celsius.