Argeș. Bărbat periculos, reținut. Ce au găsit polițiștii acasă la el.
În ziua de 23 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabanda calificată, și au reținut un bărbat de 43 de ani, din Suseni.
Din cercetări s-a stabilit că, la data de 23 iulie a.c., bărbatul ar fi adresat amenințări cu moartea concubinei sale și ar fi distrus geamurile locuinței acesteia.
Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști, în locuință au fost descoperite și ridicate o armă neletală cu aer comprimat, supusă autorizării, și mai multe cutii cu muniție, despre care s-a stabilit că au fost achiziționate din străinătate și introduse, fără drept, în România, în urmă cu câțiva ani.
După administrarea probatoriului, la data de 23 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto: descriptiv