Argeș. Diferență colosală! Vremea se schimbă radical în 2 săptămâni.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, intervalul 22 iulie – 4 august 2024. Potrivit specialiştilor, vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii.
Administrația Națională de Meteorologire a emis luni, 22 iulie 2024, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.
„La începutul săptămânii vremea se va menţine cãlduroasã în sudul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea continentală și în sudul Moldovei. În aceste regiuni va fi caniculã, iar disconfort termic ridicat. Gradul de instabilitate se va accentua treptat în vestul, centrul şi nordul ţãrii, iar de miercuri şi în celelalte zone. Vor fi perioade cu înnorãri accentuate, averse, local torenţiale, intensificãri ale vântului, vijelii şi descãrcãri electrice. Vor fi posibile şi cãderi de grindinã, iar cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate. De joi vom resimți și o răcorire, astfel temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 30 de grade. Valorile termice vor reveni la normalul perioadei de la finalul lunii iulie și vor fi în creștere treptată la începutul lunii august”, spun specialiștii de la ANM.
În primele trei zile ale săptămânii vremea va fi călduroasă, local caniculară în zona de câmpie, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 33 de grade.
În 25 și 26 iulie valorile termice diurne vor marca o scădere, până la o medie pe întreaga regiune de 27…28 de grade, însă în 28 și 29 iulie se va reveni la o medie de 33…34 de grade. La finalul lunii iulie și la început de august vor fi valori termice diurne în jurul a 32 de grade, caracterizând în continuare o vreme călduroasă. Minimele termice vor caracteriza în continuare nopți tropicale (în jurul a 20 de grade) în perioada 22 – 24 iulie, apoi media acestora va scădea și va oscila între 16 și 18 grade.
Gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat în prima săptămână, însă ploi pe arii mai extinse sunt prognozate în zilele de 25 și 26 iulie. Sunt posibile ploi, în special în timpul după-amiezelor, cu o probabilitate în creștere și după 2 august.
Sursa: Observator