Argeș. Avertizări de vreme severă azi și mâine. Fenomene periculoase.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, noi avertizări cod galben și cod portocaliu de furtuni, valabile până mâine. Sunt în vigoare și avertizări de caniculă în județele din sudul țării, fiind anunțate temperaturi maxime de 37 de grade Celsius.
Pentru intervalul 20 iulie, ora 13 – 21 iulie, ora 10 a fost emis o atenţionare cod galben, fiind prognozată instabilitate atmosferică temporar accentuată. „Treptat, în Banat, sudul Crișanei, Oltenia, Transilvania și local în Maramureș și în Muntenia vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 50…70 km/h), grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, informează ANM. O atenţionare cod portocaliu este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 15 – 21 iulie, ora 03.
„În sudul Banatului, nord-vestul Olteniei și în sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului și pe arii restrânse vijelii (rafale de 70…90 km/h), grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp”, potrivit datelor transmise de meteorologi.
Sâmbătă este în vigoare şi o atenţionare cod galben pentru Oltenia, Muntenia şi Dobrogea continentală, unde valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi de 34-37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. Tot sâmbătă, câteva judeţe se vor afla sub atenţionare cod portocaliu de caniculă, potrivit News.ro. „În judeţele Dolj, Olt şi Teleorman valul de căldură va persista. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, precizează ANM.