Pitești. Cum s-a transformat acest loc unde puteau fi doar betoane.
Într-o lume dominată de urbanizare rapidă (adică betoane peste betoane), locatarii de la marginea cartierului Trivale din Pitești au găsit o modalitate lăudabilă de a evita transformarea acestui loc într-unul cu miros “industrial”, amenajând o adevărată oază de verdeață.
Investiția mai multor dezvoltatori imobiliari, în urmă cu mai bine de cinci ani, pe un teren situat aproape de liziera pădurii, a fost privită cu interes, dar și cu ochi critici. S-ar fi putut construi doar blocuri, aproape lipite unele de altele, fără loc de respirat. Iată însă că s-a făcut altceva.
Pe terenul rămas liber oamenii au ales să planteze pomi fructiferi și viță de vie, creând un peisaj de poveste. Puteți admira cu ochii voștri dacă mergeți pe strada Frasinului, situată peste drum de complexul Magic.
În imaginile surprinse de reporterii “Argeșul” vedem mai multe rânduri de pomi fructiferi, cu crengile încărcate. Probabil că nu sunt doar de decor, ci reprezintă și o sursă fructe proaspete și fără “tratamente” cum găsim la supermarket.
De asemenea, vița de vie adaugă un farmec rustic zonei rezidențiale. Această inițiativă comunitară nu doar că îmbunătățește calitatea vieții locatarilor, dar are și un impact pozitiv asupra mediului.
Iată că, prin eforturi comune și respect pentru natură, se poate crea un mediu de viață plăcut și sănătos. Cultivarea pomilor fructiferi și a viței de vie nu este doar o activitate recreativă, ci și o investiție pentru un viitor sănătos al comunității, o oază de relaxare pentru acești locatari din Pitești.