Furt ziua în amiaza mare la un magazin din Curtea de Argeș.
La data de 10 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, i-ar fi fost sustras telefonul mobil din incinta magazinului pe care îl administrează în Curtea de Argeș.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.
În urma activităților desfășurate de polițiștii de ordine publică, cu sprijinul polițiștilor Postului de Poliție Băiculești, în cursul aceleiași zile, a fost identificată persoana bănuită de săvârșirea faptei, respectiv un bărbat de 33 ani, din Băiculești.
De asemenea, polițiștii au recuperat bunul sustras și l-au restituit persoanei vătămate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.