Primarul Gentea spune totul despre noul sediu al Judecătoriei Pitești.
În această dimineață, primarul Cristian Gentea a transmis un mesaj cu mai multe lămuriri despre construirea unui nou sediu al Judecătoriei Pitești:
“Am început demersurile de acum un an! În urmă cu un an, am fost contactat de doamna președinte al Tribunalului Argeș, care m-a informat că se intenționează construirea unui sediu nou al Judecătoriei Pitești și m-a rugat să identific un teren corespunzător în domeniul public al municipiului, urmând ca, dacă acest demers se concretizează, la finalizarea investiției, actualul sediu de pe Bulevardul Eroilor, împreună cu terenul aferent, să revină municipalității.
Am înțeles necesitatea și am considerat că este util și pentru noi. Vom putea în viitor să relocăm alte activități pe Eroilor.
Colegii de la Cadastru mi-au propus trei locații pe care le-am vizitat împreună cu doamna președinte. Întrucât se dorește un sediu mai mare, ministerul de profil a optat pentru terenul de 5.270 metri pătrați de pe strada Dârzu nr. 12C.
Acolo există un centru de colectare al S.C. Salubritate 2000 SA, pe care dorea să ni-l cedeze, în schimbul unuia din Târgul din Vale, unde a fost deja realizat un atelier pentru mașinile de ridicat containere îngropate și de suprafață, având nevoie de spațiu suplimentar.
Am discutat cu doamna președinte al Tribunalului Argeș inclusiv despre posibilitatea de a prelungi în viitor o linie de transport în comun pentru a facilita accesul la noua locație.
Am inițiat demersurile pentru a realiza acest schimb, iar Consiliul Local a votat în 25.04.2024 (HCL nr. 190) aprobarea de PRINCIPIU a schimbului între Municipiul Pitești și Salubritate 2000 SA.
Urmează ca, după ședința de Guvern de ieri, să primim solicitarea oficială și să continuăm procedurile, iar Salubritate 2000 să înceapă lucrările de dezafectare a construcțiilor existente pe terenul din Dârzu 12 C.
Cam așa stau lucrurile …”, a fost mesajul transmis de Cristian Gentea.