Echipa de baschet a Piteştiului a disputat sâmbătă seara, pe propriul teren, primul joc oficial din 2017. Elevii lui Hristu Şapera au început cu stângul anul, înclinându-se în faţa uneia dintre favoritele la titlu, Universitatea BT Cluj, cu scorul de 82-88 (24-21, 14-17, 22-17, 22-33). Oaspeţii şi-au luat revanşa după ce în partida tur pierduseră pe propriul teren jocul în faţa piteştenilor. Confruntarea a fost echilibrată de la un capăt la altul. Gazdele au început în forţă, câştigând primul sfert cu 24-21 şi graţie preciziei jucătorilor Marinov, Kostoski, Gabric şi Tudor care au înscris câte o aruncare de trei puncte. Însă, încetul cu încetul, piteştenii au mai redus motoarele, iar aruncările de la distanţă au început să fie din ce în ce mai puţine. La pauză scorul era egal, 38-38.
Sfertul al treilea a început perfect pentru elevii lui Şapera, noul jucător, macedoneanul Aco Kostoski, izbutind şapte puncte consecutive (50-43).
A fost momentul în care gazdele s-au instalat la conducere, controlând jocul.
Din nefericire, în ultimul act clujenii au revenit pe tabela de marcaj, după o perioadă îndelungată (65-66). Cu trei minute înainte de fluierul final, scorul devenea egal, 71-71, iar ceea ce a urmat a dat complet peste cap speranţele gazdele. Din nefericire, într-un singur minut, în urma unor atacuri pierdute pe fondul neatenţiei, U BT Cluj a înregistrat un scor parţial de 8-0 şi, evident, a ieşit învingătoare.
Marcatorii gazdelor au fost: Kostoski – 21 puncte (5x3p), Hunter – 17 puncte, Marinov – 11 (1x3p), Mladenovic – 11, Tudor – 8 (1x3p), Gabric -7 (2x3p), Corpodean – 7 (1x3p). De la clujeni, cele mai multe puncte a adăugat Dykes, 21 (1x3p), şi Barro, 19 puncte.
„Şi-a arătat experienţa”
După joc, Hristu Şapera, tehnicianul celor de la BCM U Piteşti, a declarat: „În primul rând, a fost un meci echilibrat. Nu contează foarte mult cât timp şi în ce perioadă conduci. Pentru noi a fost primul meci după vacanţă, iar un lucru de care mă temeam a fost acela că o pauză de meciuri, indiferent dacă faci sau nu antrenamene, te scoate din ritm. Am făcut, o bună perioadă din meci, un joc bun, am evoluat aşa cum trebuie şi cred că am dominat până la un anumit punct. Din păcate, raportul recuperărilor a fost net superior oaspeţilor. La capitolul execuţii ofensive trebuia să mişcăm mingea mai mult, trebuia să găsim omul liber şi cred că aici s-a făcut un pic diferenţa. Ulterior, Clujul şi-a arătat experienţa şi maturitatea în joc şi a reuşit să gestioneze finalul, cu toate că am rămas şi noi în joc până la final. Felicitări Clujului, a meritat victoria, a arătat de ce este principala candidată la titlu. În ceea ce ne priveşte, nu am făcut un meci rău. Avem potenţial, trebuie să corectăm anumite situaţii, trebuie să executăm mai bine şi să rămânem mai consistenţi pe perioada întregului meci. Important este acum să ne concentrăm pe următorul meci, să tragem învăţămintele şi să mergem mai departe, deoarece ne aşteaptă un joc extrem de important, cu Timişoara. Am avut un program greu în tur, cu multe deplasări. Acum vom avea meciuri mai multe acasă. Asta nu înseamnă mare lucru, dar mă bazez pe energia pe care o avem acasă, pe energia pe care ne-o dau fanii şi cred că la final ne vom îndeplini obiectivul”.
Monica CRISTEA