Scandalagii trimişi după gratii.
Judiciariştii de investigații criminale din cadrul Poliției Topoloveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept de obiecte periculoase.
Din verificări s-a stabilit că, în ziua de 13 iunie, în timp ce se aflau la un local de pe raza orașului de pe Valea Cârcinovului, în urma unei stări conflictuale pe fondul consumului de băuturi alcoolice, patru bărbați de toți din Topoloveni, s-ar fi agresat reciproc, prin manifestările acestora tulburând ordinea și liniștea publică.
Totodată, una dintre persoanele implicate ar fi avut asupra sa un obiect
periculos. De asemenea, în timpul altercației, un bărbat a fost lovit de ceilalți trei cu pumnii.
La locul indicentului au intervenit polițiștii de ordine publică, care au depistat toate persoanele implicate și au aplanat starea conflictuală, iar în urma controlului corporal sumar efectuat celor în cauză, asupra unui dintre ei a fost găsit un obiect contondent confecționat special pentru lovire, adică un „box” cum se zice.
Aceştia sunt George P., de 29 de ani (cel care avea boxul asupra sa), care a fost lovit cu pumnii în figură de către Constantin C., de 38 de ani, Ionel C., de 41 de ani, şi George C., de 46, toţi din Topoloveni.
După administrarea probatoriului, agresorii au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarceraţi în arestul poliţiei judţene, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propuneri de luare a unei măsuri preventive.
Foto descriptiv