Vremea în Argeș trece de la o extremă la alta. De la vijelii la caniculă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de ploi şi vijelii pentru cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată. Avertizarea este valabilă de sâmbătă, ora 12, până la ora 23.
România e împărţită în două. În timp ce o parte a ţării se topeşte sub temperaturi caniculare, cealaltă este devastată de furtuni puternice şi grindină.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Potrivit meteorologilor, astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben valabilă sâmbătă.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se vor situa între 30 de grade în centrul țării și 36 de grade în sud, unde local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități”, menționează ANM.
Codul galben de caniculă este valabil până la ora 21. Vor fi temperaturi ridicate, caniculă dar şi disconfort termic ridicat. Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.
Sursa: Antena3.ro