Compania Națională pentru Investiții în Infrastructura Rutieră a informat autoritățile județene din Argeș că Transfăgărășanul se redeschide de mâine, începând cu ora 07:00, cu aproape o lună mai devreme față de normativul care prevede deschiderea circulației la data de 1 iulie! După cum a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, circulația va fi permisă pe tot traseul, inclusiv între Bâlea Cascadă și Piscul Negru. Din motive de siguranță, pe acest sector de drum va fi permisă deplasarea numai între orele 07:00 – 21:00.
”Mă bucur că, datorită demersurilor făcute de echipa PSD Argeș și cu sprijinul ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu am reușit ca pe acest drum spectaculos să se poată circula mai devreme. Transfăgărășanul este un obiectiv turistic major, dar și strategic, iar ținta noastră este ca Transfăgărășanul să fie deschis tot timpul anului. Tocmai de aceea s-au lansat deja procedurile pentru amenajarea unor copertine care să elimine pericolul avalanșelor pe traseu în sezonul rece.
Pe de altă parte, în ultimii ani s-au făcut și investiții fără precedent pentru modernizarea părții carosabile prin lucrări de reabilitare pe zeci de kilometri. În plus, a fost semnat un contract de finanțare prin PNRR pentru sporirea siguranței rutiere pe Transfăgărășan, urmând să fie montate parapete rutiere cu cabluri la marginea părții carosabile, dar și alte echipamente. Am spus-o și o repet: modernizarea Transfăgărășanului, ca de altfel a întregii infrastructuri rutiere a județului, este o prioritate pentru echipa PSD Argeș!”, a declarat Ion Mînzînă.
Material realizat de către SC Argesul Liber SA, la comanda Partidului Social Democrat, Filiala Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar 21240002