Lângă Pitești, locul unde timpul s-a dat înapoi cu 50 de ani!
În localitatea Bascov, foarte aproape de intrarea în municipiul Pitești, un teren vast pe care cresc în voie bălării pare că a fost dat uitării.
Totuși, argeșenii își amintesc că aici a fost cândva o clădire emblematică din județul Argeș: fostul service auto IATSA, construit la mijlocul anilor ‘70. Imobilul impresiona prin arhitectura unică în regiune, și chiar dacă afacerea nu mai mergea în ultimii ani, existau cu siguranță variante pentru a-l păstra și a-i oferi o altă destinație.
Decizia de a demola totul a stârnit critici dure în vara anului 2022. De ce s-a demolat? Ca să se facă, chipurile, încă un supermarket. S-a tot vorbit că vine LIDL, că vine LIDL… Dar uite că au trecut doi ani și nu a venit nimeni.
Bai mai mult, la o vizită recentă a reporterilor ziarului nostru, am remarcat faptul că nu există nici măcar un panou informativ prin care să fim înștiințați că în spațiul respectiv urmează să se întâmple ceva.
Oamenii au acum motive să fie dublu dezamăgiți: s-a dus și piramida – simbol al localității Bascov, și nu au nici magazin de cumpărături. Bine măcar că, la capitolul shopping, județul Argeș luptă pentru “titlu”.
5 Comentarii
Anonim
Spuneți cu nume și prenume cine a decis și cum a fost justificat votul(că aici nu vb de vrabia de pe gard),că ar trebui sa existe transparenta,nu ?Societatea civilă ar trebui sa aibă dreptul la informare că doar tara asta nu e moșia lor !Altfel nu faceți decât să dovediți că mafia PSD a luat tara pe pers fizica ,că e mai rău ca în comunism cu acel odios PCR și ca prostii voteaza mafia in continuare deși mai au puțin și ajung slugi/sclavi captivi ca în Rusia !Daca cineva (un proprietar,o Primărie,o Regie) vindea ceva ,putea vinde in starea respectiva service-ul și urma noul proprietar sa-l dărâme doar cu autorizație de demolare care se putea acorda după o anchetă.Adica eu ,persoana fizica nu pot face ce vreau dar un lanț de magazine poate demola un service și să nu facă nimic in loc ?Am însă dubii că Lidl ar fi proprietar și să țină terenul degeaba…Mafia sus pusa are alte planuri dar inca nu le-a ieșit pasenta !Când vor fi șpăgile la nivelul așteptat va apărea și o autorizație de construcție pt ceva…Ce va mai mirați că în România totul e mai scump ca în Occident când investitorul(că vinde hamburgeri, legume sau fabrica haine) trebuie să-și scoată șpăgile date pt orice gestionează adm centrale și locale(autorizații de tot felul și avize).Hai cu gloata de prosti la vot,inca odata !
Anonim
Primarul actual cui a dat autorizație de demolare,ce urmează sa facă?
Acolo au fost acțiunile noastre care s_au dus ,unde?
Anonim
De ce nu gandeste nimeni la cat de necesara ar fi o PIATA in zona asta , pt ca cea mai apropiata e cea din Gavana? Trebuie sa cumparam musai din hipermarketuri , legume si fructa fara nici un gust?! Cine-a cumparat si demolat stie si ce-are de gand , dar probabil asteapta sa se hotarasca hegemonia politica pt restul aprobarilor si facilitatilor! Ganditi si pt noi ! Multumim , eventual!🌿PS Fara email nu putem comunica?! Un tel nu e de-ajuns?!
Anonim
Mai mult ca sigur,vor aparea cateva blocuri,motivul cu Lidl a fost aruncat pt creduli.dupa vot se va da si autorizatii caci trebuie scosi banii din ceva!pacat ca societatea romana in ansamblu este adormita de 30 de ani,ii lasa pe hoti sa o fure la tot pasul si a fost obisnuita sa stea latenta la orice mizerie…va intrebati daca se intampla in Serbia asta?ce se intampla?nu numai ca erau scosi cu forta din institutii,dar nu mai apucau vreodata sa scoata vreun cuvant ca lideri ai societatii.tineti minte acum vreo 5-6 ani cum au luat si jandarmii lor si politicieni si i-au dat afara!!!ROMÂNIA TREZEȘTE-TE!!!
Anonim
Apropo,putea sa fie o zona Romexpo a Pitestiului,sa se organizeze atatea evenimente!sa il construiasca la loc pe banii lor