Pompierii au intervenit la Spitalul de Pediatrie din Pitești.
Educația preventivă este primordială. Este important să știi cum să previi o situație de urgență, însă și mai important este să știi cum să acționezi atunci când aceasta se produce. Astfel, astăzi, la Spitalul de Pediatrie Pitești, pompierii au desfășurat un exercițiu, în cadrul căruia s-a verificat modul de comportare în cazul producerii unui incendiu.
Simularea a început după un apel la numărul unic de urgență, 112, care anunța producerea unui incendiu. Imediat au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Pitești, pentru gestionarea situației create.
Scenariul a presupus apariția unui incendiu la etajul 2 al unității spitalicești, secția chirurgie, unde, din cauza degajărilor mari de fum, mai multe persoane au rămas blocate și nu s-au mai putut evacua singure din clădire.
“Obiectivul urmărit a fost de a îmbunătăți reacția personalului spitalului și a modului de organizare al primei intervenții, până la sosirea echipajelor profesioniste, dar și a capacității de răspuns și gestionarea unei astfel de situații de către colegii noștri”, transmite ISU Argeș.