Aproape nu-mi vine a crede ceea ce se întâmplă azi în lumea medicală de la noi. Am un amestec de teamă şi lehamite când, după ce îmi fac datoria zilnică de a citi ceea ce mă interesează, apuc telecomanda să văd în ce ţară mai trăiesc. Ca în orice meserie, ştiu, încă de pe vremea secundariatului, că în lumea medicală există concurenţa, invidia, chiar duşmănia. Când era interzis avortul, cunosc situaţii în care un ginecolog cu mai puţine reuşite deconspira pe un altul care câştiga mai bine şi reuşea să aibă o maşină şi o vilă (majoritatea medicilor locuia în apartamente, la bloc).

În urmă cu aproape un an, la o emisiune televizată, profesorul Gheorghe Burnei, lider în ortopedia românească, era prezentat ca o autentică valoare, iniţiator a unor proceduri originale şi dorit de multe spitale din Europa. Îşi alesese să rămână în ţară, pregătea serii de specialişti de valoare şi încerca să-i convingă să rămână şi ei, pentru a menţine nivelul superior al ortopediei naţionale. Figura şi în nucelul iniţial al cadrelor universitare de elită invitat la Conferinţa de „Actualităţi în Politraumatologia din accidente colective şi dezastre” organizată cu ocazia „Zilelor Medicale ale Argeşului şi Muscelului”. În săptămâna care a precedat conferinţa am vizionat stupefiat, seară de seară, pe majoritatea canalelor TV, cum ilustrul ortoped român a fost pur şi simplu masacrat.

În orice specialitate medicală, mai ales în cele chirurgicale, pe lângă succese de răsunet care ridică pe culmi profesionale diverşi medici, există şi eşecuri, în toate ţările lumii. Corectarea unor defecte congenitale, de natură osteo-articulară, ţine de foarte mulţi factori: dimensiunea invalidităţii, terenul biologic individual, dotarea tehnică, îndemânarea echipei operatorii şi nivelul economic al familiei celui operat.

Şe ştie că în terapeutica medicală nu toate costurile pentru proceduri şi materiale folosite sunt decontate de CNAS, revenind beneficiarului suportarea unor costuri uneori substanţiale.

Profesorul Gheorghe Burnei, pe care nu-l cunosc personal, aflat în culmea gloriei în specialitate, a stârnit invidia unor colegi, mai ales a celor care-i râvneau poziţia. Într-o ţară în care justiţia se face la televizor, de către tineri ziarişti care „se pricep la toate” şi sunt de o ferocitate inimaginabilă, a fost uşor să se facă rost de câţiva martori (de ce nu şi plătiţi) şi de unul-doi denunţători, care să prezinte câteva situaţii de nereuşite profesionale (menţionate ca fireşti în statisticile medicale ale tuturor ţărilor din lume). Am cunoscut  nenumărate situaţii în care persoane externate din diferite secţii de spital (îndeosebi de sex feminin) minţeau cu neruşinare „vai de mine cât m-a costat la spital!” De nenumărate ori, ca şef de secţie, atenţionam colegial personalul medical din secţie: „Ştiu că voi nu pretindeţi nimic, dar fiţi atenţi de la cine şi ce primiţi – indiferent de valoarea bunurilor”. Datorită retribuţiei oficiale întotdeauna ruşinos de mică, se ştia că în lumea medicală se mai primeau „mici foloase”. Ele erau/ şi sunt socotite „necuvenite” de magistraţii care au salarii şi pensii de zece ori mai mari decât ale medicilor, în majoritate mai şcoliţi decât ei. Medicii din ţările europene cu salarii decente nu cunosc noţiunea de „plăţi informale”.

Doctorul Gheorghe Burnei este tratat de media actuală ca un infractor de drept comun, căruia nu i s-a acordat uzuala prezumpţie de nevinovăţie. Actuala mascaradă din jurul marelui profesor, chiar dacă în final justiţia îl va considera nevinovat sau îl va condamna cu suspendare pentru câteva „foloase necuvenite”, minimale faţă de milioanele vehiculate în fraudele frecvent mediatizate în România actuală, va avea o finalizare tristă  – „desfiinţarea profesională şi socială” a unui om sacrificat pe altarul medicinii. Mare păcat!

Dr. Tiberiu STĂNESCU

Distribuie pe Facebook