Argeș. Ce a făcut un tânăr de 17 ani întrece orice imaginație.
În ziua de 26 martie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private și șantaj, și au identificat și reținut un minor de 17 ani.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul lunii ianuarie a.c., cel în cauză ar fi contactat o minoră de 14 ani, pe care ar fi amenințat-o în mai multe rânduri cu divulgarea unor imagini în care minora apărea în ipostaze indecente, totodată distribuind altor persoane, în mediu online, fotografii și o înregistrare.
În ziua de 26 martie, în baza autorizării instanței, polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Secția de Poliție Rurală Poiana Mare, cu sprijinul unui specialist criminalist din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, au efectuat o percheziție la locuința minorului de 17 ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj.
Ulterior, minorul a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, minorul de 17 ani, din comuna Poiana Mare, județul Dolj, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 27 martie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto: descriptiv