Sâmbătă seara am fost la un spectacol de teatru de excepţie: SĂMÂNŢA! În sala mică-amfiteatru de la Muzeul Judeţean, toate locurile de pe scaune au fost ocupate de către un public în majoritate tânăr şi foarte tânăr. Pe scenă, o tânără actriţă care se instruieşte în domeniul actoriei la Londra şi-a jucat propriul text fascinant! În mai puţin de 60 de minute, împreună cu un saxofonist din Statele Unite, misionarul creştin Robert Stevens, actriţa Irina Munteanu a dezvăluit fericitei asistenţe o veritabilă lecţie de viaţă, cu emoţie actoricească, sinceritate, naturaleţe şi multă inteligenţă!
Textul face trimiteri filozofice de mare profunzime, în fraze scurte, directe şi limpezi! Ni se arată cât de simplu îl putem întâlni pe Dumnezeu, la tot pasul, cât de senin şi cu cât stoicism îşi duce veacul un copac, cât de simplă şi deopotrivă încărcată de culoare, bucurie şi lumină vie este o floare. Pe de altă parte, ni se atrage atenţia asupra falsităţii în care trăiesc cei mai mulţi oameni care aleargă după succes într-o societate ca a noastră. Succesul cu orice preţ, succesul fals, fără de esenţă, fără de conţinut.
Vorbindu-ne despre succese false şi reale, Irina Munteanu introduce în genialul ei text noţiunea de „succes la moarte”! Un concept în paradigmă, extrem de interesant! Oamenii îşi urează succes la naştere! Absolut corect. Dar la moarte cine se mai gândeşte? Ne trezim cu ea, hodoronc-tronc, în pragul vieţii şi, pe nepusă masă, ne face vânt dincolo! Luăm startul în viaţă cu succes şi parcurgem zi de zi cu gândul la succese, uitând că avem de fapt nevoie de succes cu adevărat la trecerea dincolo! Să trecem cu succes linia de sosire! Aceasta cred că e cea mai mare taină a existenţei noastre pe Pământ! Să trecem DINCOLO cu succes!
Magnificul spectacol al Irinei Munteanu se desfăşura în timpul în care cel care a fost OM şi va rămâne ca SFÂNT român în trecerea lui pe Pământ, Constantin Stroe, tocmai trecea linia de sosire! Am certitudinea, am probele necesare că EL, Constantin Stroe, a trecut DINCOLO cu succes, ocupându-şi un loc meritoriu, potrivit trudei sale din vieţuirea pe Pământ!
Constantin Stroe a pus aici sămânţă care a dat roade! Acesta este semnul succesului de dincolo! Felicitări, domnule Stroe!
Nicolae BADIU
www.badiu-europress.ro